Tenis: Simona Halep

      Tenisul, sport de origine engleză, a cucerit multe inimi și pe lângă faptul că este sănătos și elegant, vă poate aduce considerabile câștiguri materiale. Exită în prezent patru turnee de Grand Slam(foarte importante): Australian Open, Rolland Garros, Wimbledon și U.S. Open iar pe lângă acestea Master Series 1000 și multe altele mai puțin mediatizate, care oferă șanse de afirmare.
      Nu sunt un împătimit dar am practicat de câteva ori , e plăcut și te poate menține în formă dacă este practicat cu patos. Tot ce ai nevoie pentru început este o pereche de rachete de tenis(care le puteți lua second-hand până în 100 lei sau le puteți închiria), un partener, niște mingi și un teren care ori îl închiriezi, îl improvizezi ori îl cumperi :).
     
     Simona Halep, aromânca despre care vorbește toată lumea chiar dacă sunteți pe o insulă pustie pentru că uimește prin cum se mișcă pe teren, prin pieptul și loviturile ei. Este locul 3 WTA după ce a ajuns în prima ei finală de grand slam, la Roland Garros. 
        Pasiunea pe care o dovedește nu se pune la îndoială, și-a dedicat de la 14 ani viața pentru tenisul de performanță si spune că „acesta este drumul ei în viață ” într-un interviu pentru ele.ro.
        Spiritul ei perseverent lasă cel puțin urme de admirație în mintea celor care ajung să afle de ea. Este una din cele mai dedicate persoane din lumea sportului românesc pentru că a renunțat la multe pentru a-și urma pasiunea. A petrecut cu mult mai multe ore pe terenul de tenis decât petrec alți copii jucând c.s., în fața televizorului, cu prietenii pe stradă sau chiar la școală.
       Pe de altă parte nu este chiar un exemplu de urmat mai ales pentru gala pițipoancelor care consumă rezervele strategice de silicon ale planetei pe imaginea lor întrucât fenomenul Halep a făcut ce altele nici nu-și pot imagina, și-a micșorat „chieptul” pentru a putea lovi mingea de tenis mai puternic. Tot respectul pentru mentalitatea de învingătoare.
Dileme cu răspuns:
Cum ți-ai descoperit pasiunea?
Chiar dacă în copilărie a fost atrasă și de fotbal, dorindu-și la un moment dat să ajungă ca Gică Hagi, tenisul l-a îndrăgit de la vârsta de 4 ani când tatăl ei i-a pus prima rachetă de tenis în mână. De atunci, multă muncă și perseverență în ceea ce îi place.

Ce îți amintești că făceai când erai mică?
S.H.+ interviu Revista VIP: Timpul petrecut cu vecinii in fata portii a fost preocuparea ei zilnica. „N-am avut papusi niciodata. Ma jucam cu verisorii, numai cu racheta si cu mingea”.

Cum stăm cu hobby-urile?
S.H.+ interviu Revista VIP: „Îmi place sa pescuiesc, sa ma plimb prin parc, sa ma mai duc la un film si cat mai mult sa stau, sa nu fac nimic. Sa nu ma mai gandesc la nimic, sa ma relaxez… Nu am foarte multe alternative. Banuiesc ca te gandesti ca merg prin cluburi… Afla ca nu imi plac. Dar ma voi duce cu prietenii mei si cu prietenii fratelui meu, care sunt mai multi decat ai mei”

Cum te-au influențat părinții în tenis?
S.H. + Interviu Revista VIP:  In ciuda dificultatilor, nimeni din familie nu i-a sugerat in vreun fel sa lase sportul cu care, practic, a crescut si s-a dezvoltat. „Greul e intotdeauna. Eu am facut antrenament individual de mica si parintii mei au platit destul de mult. Nu are rost sa mai spun si la ce suma s-au ridicat costurile. Le stiu toti aceia care fac sport. Sportul de performanta cere sacrificii. Mari si multe. Ce am zis eu, ce am vrut eu, exact asa am facut. Ai mei mi-au acordat aceasta independenta de a hotari ce sa fac in sport. Am avut parinti deosebiti pe marginea terenului. Am auzit, chiar zilele trecute, ca sunt parinti care se cearta si ii mai cearta si pe copii. In astfel de conditii, pentru copil este dificil sa joace. Eu am trait acele momente cu emotii foarte mari, dar ai mei au stiut sa ma sustina mereu in liniste si sa-mi pastreze starea pozitiva”.

Pe mine unul Simona mă impresionează nu doar prin stilul ei de joc ci și prin simplitatea și onestitatea ei.  A devenit un simbol național și aș vrea să îi urez succes în toate meciurile viitoare.


Cam atât despre Simona Halep, rămâne să vedem dacă e cineva care ar vrea să îi urmeze exemplul așa că, mișcați-vă și experimentați.
O zi faină s-aveți. :)




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Hairstyling : George Soare

Primul salt